Connect with us

Tot ce trebuie să știi despre cum este să mergi la salonul de bronzare

LIFESTYLE

Tot ce trebuie să știi despre cum este să mergi la salonul de bronzare

Solarul este un aparat echipat cu tuburi cu lumină neon care emit raze ultraviolete, asemenea celor emise de Soare. Pe parcursul expunerii la razele UV, pielea secretă melanină, aceasta fiind o substanță închisă la culoare care are rol fotoprotector.
Cu toții știm cât de frumos arată o piele bronzată însă, în afară de autobronzante sau de bronzul organic, nu există nicio modalitate de bronzare care să nu dăuneze deloc pielii. Expunerea în mod excesiv la soare poate cauza arsuri iar bronzarea, pe termen lung duce la degradarea pielii și la pierderea elasticității acesteia. Astfel, specialiștii au spus că nu se recomandă mai multe de 50 de expuneri la soare într-un an.

Spre deosebire razele naturale ale soarelui, pe suprafața căruia se produc explozii solare, în solar nu au loc astfel de „explozii“, astfel că este exclusă posibilitatea iradierii. Solarul funcționează mecanizat, astfel că timpul de expunere, zonele și intensitatea expunerii sunt perfect dozate și controlate astfel încât consecințele negative ale expunerii la razele UV să fie minimizate. Pe lângă asta, în solarele moderne nu există radiații infraroșii.

În interiorul solarului nu trebuie să folosești cremă pentru protecție solară, însă este benefic să folosești creme care accelerează procesul de bronzare, creme hidratante și antioxidante, astfel încât pielea ta să nu se usuce prea tare și să nu riști să îți apară riduri.

În ceea ce privește riscurile de contaminare și îmbolnăvire, dacă solarul este curățat conform normelor de igienă, nu riști să contactezi nicio boală.

Dacă vrei să mergi la solar, să știi că nu ar trebui să faci duș cu o oră înainte de a te expune la UV și cu două ore după terminarea ședinței de bronzare. Apa facilitează îndepărtarea stratului protector al pielii, astfel că te poți confrunta cu arsuri sau iritații. Atunci când ești în solar este foarte important să îți protejezi ochii de radiații. Poți face acest lucru cu ochelarii speciali puși la dispoziție de saloanele de bronzare.

După o edință de bronzare, este nevoie de cel puțin 48 de ore pentru ca bronzul să se instaleze pe piele, astfel că cea mai apropiată ședință de bronzare următoare ar putea să aibă loc la 3 zile după cea precedentă. Pentru un bronz perfect și închis la culoare, 5 ședințe pe parcursul unui interval de două săptămâni ar trebui să îți ajungă.

O altă informație interesantă ar putea fi cea legată de vechimea tuburilor de lumină. Cu cât acestea sunt mai noi, cu atât solarul este mai eficient. Un tub funcționează eficient între 800-1000 de ore.

Nu ar trebui să te îngrijorezi prea tare cu privire la faptul că te vei încălzi cât stai în solar, pentru că acesta este dotat cu aer condiționat.

Solarul este interzis în cazul femeilor care sunt însărcinate, persoanelor care au alunițe maligne sau care se afla sub medicamentație care fotosensibilizează.

Cu toate acestea, este imposibil ca lucrurile să funcționeze exact la fel pentru toată lumea așa că ar trebui să acorzi atenție tuturor micilor schimbări care pot apărea pe pielea ta.

Continuați lectura
S-ar putea să-ți placă și...
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus