Connect with us

Astăzi vă povestesc despre cum am primit vestea că vom deveni părinți…

ADELINA

Astăzi vă povestesc despre cum am primit vestea că vom deveni părinți…

Dragii mei prieteni, de pretutindeni, anul 2018 este ceea ce numesc eu “the beginning of a fairytale”.

Pe lângă vârsta de 31 de ani frumoși împliniți deja, care m-au găsit perfect sănătoasă și voioasă, Dumnezeu a ales să-mi trimită în dar starea de fericire supremă și greu de explicat prin cuvinte. Știu că multe dintre cele care mă urmăriți, ați trecut cel puțin o dată prin această minunată experiență și cumva și voi vă regăsiți în rândurile pe care le scriu, retrăind emoția pe care am cunoscut-o odată cu aflarea veștii.

Ador sa ma aflu în preajma copiilor și profit de fiecare ocazie pentru a mă reîntoarce la momentele în care nu aveam griji, responsabilități și mă bucuram de copilărie.

Vreau să vă povestesc un scurt episod amuzant din copilăria mea frumoasă la țară, în casa bunicilor. În jurul vârstei de 10 ani am simțit nevoia să am grijă de un bebe. :)) Și cum era practic imposibil să-l am pe al meu, am apelat la ce aveam în jur. Nu știam ce presupune asta și am găsit momentul prielnic pentru a mă pune vrând, nevrând, în rolul de mamă, deși era al naibii de devreme și nu aveam cum să fiu decât în imaginația mea bogată de copil răsfățat. La vremea respectivă, soția unui văr de-al meu a născut un băiețel. Eram fascinată de faptul că un nou membru își face apariția în familia noastră și mai ales că îl voi vedea crescând. Într-una din zile, fiind la bunici, mama copilului m-a rugat să rămân preț de câteva zeci de minute să am grijă de bebeluș pentru că are o urgență și nu avea pe cine să lase. Nu trebuia să fac altceva decât să-l supraveghez cum doarme. Am acceptat de îndată, numai că mi-am luat aceasta misiune prea în serios. Mai serios decât și-ar fi imaginat oricine. Aflându-mă la distanță mică de casă bunicilor mei unde eram pentru vacanța de vară, am decis că pot lua bebele să fie al meu pentru totdeauna, iar în secunda doi i-am făcut un mic băgăjel, l-am luat cu multă grijă și delicatețe în brațe și am dat fuguță la bunici pentru a ma ocupa de “caz”. I-am așezat hăinuțele în noua lui căsuța ;)) și am început să-l legăn ca și cum era al meu, să aibă un somn lin și să se simtă în siguranță în cazul în care se trezește. În maxim 30 de minute am fost “depistată” și bunicii alături de părinții copilului, care erau puțin speriați, neștiind ce s-a petrecut cu noi, au avut o criza de râs în fața năzbâtiei pe care nu numai că am gândit-o, dar am și acționat conform ei.

A fost prima mea experiență cu un prichindel care gongăne.

Iar acum nu-mi vine să cred că urmează să-l țin în brațe pe copilul mult dorit.

Despre tătic, ce să vă povestesc?! După ce am făcut testul pentru confirmarea sarcinii, a trebuit să împărtășesc minunea și cu el, evident. A fost momentul ăla în care nu știam dacă trebuie să mă țin eu de ceva să nu cad din picioare sau să-l țin pe el să nu leșine.

Am încercat să nu prelungesc suspansul și i-am zis franc și fără prea multe alte ocolișuri: “Vom fi părinți!”.

Eram numai buni de filmat în momentul acela, pentru că trăiam un amalgam de emoții cu stări de panică și o mulțime de întrebări ne cotropeau mințile.

Parcă dintr-o dată ne-am blocat și n-am mai știut ce trebuie să facem. Moment în care eu am îndrăznit și am spus-o: “Bun, și acum? Ce trebuie să facem?”. Eram efectiv pe alte planete. Nici măcar pe aceeași. Diferite și cu mișcare de rotație opusă. Cred că vă imaginați despre ce vorbesc. Senzația aia pe care o trăiești atunci când știi că este adevărat, dar mintea ta nu poate să gândească următorii pași.
Trecând peste acest moment de început și reacțiile aferente, grețurile și stările de rău și-au făcut apariția. Dintr-o dată. Nu știam cât mă vor ține și cât de intense vor fi. Le aveam mai accentuate în prima parte a zilei, imediat cum mă trezeam, urmând să-mi revin cât de cât, dar nu complet, până seara. Am avut momente în care n-am suportat parfumurile după care eu eram înnebunita înainte. Virgil nici nu a stat prea mult pe gânduri și a renunțat de bunăvoie la parfum (că așa e el, grijuliu). Mirosul de mâncare gătită mi se părea chin. Nu-mi doream să mănânc decât avocado, ardei gras cu sare, murături și să beau zeama de la varza murată. A fost o perioada grea, dar dr. care mă supraveghează, Ioana Drăgan (Femme Boutique), m-a asigurat că aceste grețuri sunt semnale ca bebelușul se dezvoltă cum trebuie și mi-a sugerat să am o perioadă liniștită și să mă alimentez foarte sănătos.

Aveam săptămâni în care nu puteam să ies din casă pentru că nu știam unde mă vor lua stările de rău. Slavă Domnului că nu m-au ținut decât o lună jumătate. Acum mă simt perfect. În prima lună a sarcinii aveam stări de somnolență. Dormeam și câte 14 ore legate, fără să am dureri de cap. Cât despre pofte, în prima luna mi-aș fi dorit să mă mut în frigider sau în sertarul cu dulciuri. Mâncam orice mi-a spus Ioana (dr.) că am voie. Dacă ajungeam în vizita, frigiderul gazdei devenea ținta mea sigură. Până nu-mi băgam nasul să vad ce bunătăți are la rece, nu mă lăsam.

Aceste 3 luni au fost de la o extremă la alta.
În greutate nu pot spune că am luat. Cântăresc mai mult cu un 1 kg și jumătate față de perioada în care nu eram însărcinată. Dar sunt pregătită să mă îngraș, să mă transform, dacă asta ține de binele și sănătatea bebelușului.

Încă nu am aflat ce va fi. Nici nu vreau să mă setez pe o supoziție. Vreau ca medicina evoluată să-mi facă această surpriză plăcută și apoi să ne gândim și la numele ce-l va purta. În orice caz, orice ar fi, ne dorim să poarte și un nume de sfânt.

Virgil este super atent la evoluția sarcinii și responsabil. Uneori exagerează cu “ai mâncat?”, “te-ai îmbrăcat bine?”, “dar nu mai sta atât în picioare!”, “ești odihnită?”. ;)) Este un tătic responsabil până la Dumnezeu.

Este super funny. Mi-aș dori să-l auziți când pune zece întrebări una după alta în doar câteva secunde. În public nu se manifestă prea tare (doar îmi șoptește la ureche), dar în intimitate se dezlănțuie sentimentul patern din interiorul lui.

Toate ca toate, dar mi-e cam frică de o naștere normală. Le consider eroine pe cele care o fac. Însă,
am încredere totală în medicul meu și-i voi urma sfaturile, astfel încât totul sa fie ok cu bebele pentru că până la urma el e cel mai important în momentul ăsta.

Dacă aveți sfaturi din propria experiență, v-aș rămâne recunoscătoare să le împărtășiți cu o viitoare mămică, dornică să învețe lucruri noi și care tocmai ce a pășit timid pe drumul cel mare.

Cam atât pentru astăzi. Urmează o perioadă minunată și abia aștept să vă povestesc despre evoluția sarcinii, și pentru că în curând vom afla și sexul bebelușului, vă asigur că voi sunteți primii care veți afla. Vă aștept și pe EDA Video Blog (canalul meu de youtube) unde vă voi povesti video despre unele momente din această frumoasă perioadă, plus imagini de la vizitele la doctor, dar și mișcările bebelușului în burtică.

Va pupăm! ♥️
Pe curând.

 

1 Comment

1 Comment

  1. Sanda Nicolae

    martie 5, 2018 la 2:45 pm

    Felicitări Adelina! Mă bucur pentru voi. Îţi doresc o sarcină uşoară, iar iubirea şi fericirea să vă înconjoare. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe din ADELINA

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus