Connect with us

Cele 8 TRUCURI pe care le folosesc eu pentru un ten CURAT și frumos

ADELINA

Cele 8 TRUCURI pe care le folosesc eu pentru un ten CURAT și frumos

Rutina de frumusețe a oricărei femei trebuie să înceapă cu îngrijirea tenului. Dacă pielea feței tale este frumoasă și bine îngrijită, machiajul tău va arăta mult mai bine. Multe femei greșesc alegând să investească în produse scumpe de machiaj care să le acopere tenul, în loc să opteze pentru achiziționarea unor produse cosmetice pentru îngrijirea și întreținerea pielii.

Eu am acordat întotdeauna foarte multă atenție tenului meu și, mărturisesc că în atâția ani în care am avut ocazia să cunosc foarte mulți experți în domeniul de beauty, am învățat câteva trucuri foarte eficiente care țin de îngrijire și înfrumusețare. Iată care sunt trucurile pe care le folosesc eu pentru a avea o piele curată și un ten frumos.

1. Îmi spăl tenul doar cu apă rece

Repet acest procedeu și dimineața și seara. Deși există foarte multe produse și geluri pentru spălat pe față, am ajuns la concluzia că apa rece funcționează cel mai bine pentru mine. În primul rând închide porii și previne pătrunderea impurităților în interiorul acestora. În plus, peste noapte tenul nostru secretă uleiuri care ajută la regenerarea pielii, iar spălatul pe față cu un săpun dimineața va duce la îndepărtarea acestora pe când apa rece ajută doar la curățarea ușoară a tenului.

2. Folosesc atât cremă de zi, cât și cremă de seară

Acum ceva timp am citit ceva foarte interesant – Până la 20 de ani, ai fața pe care ți-a dat-o natura, la 30 de ani ai fața pe care o meriți. Sunt complet de acord cu acest lucru pentru că toate acțiunile noastre, începând de la mediul în care stăm și până la alimentele pe care le consumăm influențează aspectul tenului nostru. Astfel, ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne ajuta pielea. Cremele hrănesc pielea și o umplu de toate substanțele pe care fie le pierde pe parcursul zilei, fie le produce mai greu pe parcursul timpului. Folosesc și o cremă de zi, care îmi hidratează tenul pe parcursul zilei, mi-l apără de razele soarelui și funcționează și ca o bază de machiaj, dar și o cremă de seară, are accelerează procesul de regenerare a pielii pe parcursul nopții.

 

3. NU ADORM NICIODATĂ MACHIATĂ! 

Acesta este probabil cel mai important sfat pe care aș putea să îl dau. Este foarte important ca pielea noastră să fie curată pe parcursul nopții, altfel porii se vor înfunda și ne vor apărea tot felul de coșuri și puncte negre. Oricât de obosite ați fi, nu uitați să vă demachiați înainte de culcare.

4. Mă demachiez în 3 pași 

Îmi demachiez tenul cu un lapte demachiat pentru că este blând cu tenul și nu este nevoie să frec atunci când îndepărtez machiajul, apoi îmi spăl fața cu un gel blând de curățare și aplic o loțiune tonică pentru a îmi revigora pielea.

5. Îmi masez pielea în fiecare dimineață 

Dimineața, înainte de a-mi aplica produsele de machiaj îmi masez ușor tenul pentru a-mi stimula circulația. Folosesc întotdeauna mișcări circulare și orientate în sus, pentru a păstra fermitatea pielii.

6. Folosesc doar produse cosmetice de calitate 

Mereu am fost adepta ideii de a investi într-un produs bun, decât să cumpăr 3 produse de slabă calitate, care nu îmi vor aduce niciun beneficiu. Astfel, toate produsele pe care le folosesc sunt de bună calitate și, foarte important, au factor de protecție UV. Multă lume crede că trebuie să folosim produse care ne protejează împotriva radiațiilor solare doar vara, însă razele soarelui ne pot agresa pielea pe tot parcursul anului, chiar dacă nu ne dăm seama de acest lucru. Astfel, ar trebui să folosim produse care să ne protejeze pielea de soare în fiecare zi în care petrecem timp în aer liber.

7. Încerc să mă machiez cât mai puțin 

Chiar dacă la evenimentele mondene trebuie să port un machiaj mai încărcat, în viața cotidiană încerc să aplic cât mai puține produse pe ten, astfel că folosesc doar un fond de ten, mascara și un gloss natural.

8. Îmi fac o mască cu ou și miere

V-am mai spus în trecut că nu este nevoie să cheltuiți sume enorme de bani pentru a vă îngriji. Una dintre cele mai bune măști pentru față pe care le-am testat vreodată este făcută chiar cu ingrediente pe care le găsiți în bucătăria voastră. De două ori pe lună îmi aplic pe față o mască cu albuș de ou, ulei de măsline și miere de albine. Puteți vedea în clipul de mai jos atât modul de preparare, cât și cât stau cu masca pe ten și cum o curăț.

Odată pe lună merg la un salon de înfrumusețare pentru a-mi face un tratament de hidratare și radiofrecvență. Aceste tratamente nu sun obligatorii, însă îmi reprezintă o metodă mai intensă și mai profundă de îngrijire a tenului.

 

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Urmărește-ne pe Facebook

Populare

Etichete

Sus